Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Marcu 4 Bible Online

Marcu 4 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Marcu 4

¹Şi iarăşi a început Iisus să înveţe lângă mare; şi s’a adunat la El mulţime foarte multă, aşa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era lângă mare, pe uscat.

²Şi multe lucruri îi învăţa în parabole; şi în învăţătura Sa le spunea:

³„Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.

⁴Şi pe când semăna el, o parte din seminţe[1] a căzut lângă drum[2] şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

⁵Şi altă parte a căzut pe loc pietros, unde n’avea pământ mult, şi a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc;

⁶şi când s’a ridicat soarele s’a ofilit şi, pentru că nu avea rădăcină, s’a uscat.

⁷Altă parte a căzut între spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi roade nu a dat.

⁸Şi altele au căzut în pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roadă şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută”.

⁹Şi zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

¹⁰Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece[3] L-au întrebat despre parabolă.

¹¹Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole,

¹²ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte”[4].

¹³Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?

¹⁴Semănătorul seamănă cuvântul.

¹⁵Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei.

¹⁶Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de’ndată cu bucurie,

¹⁷dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân’la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc.

¹⁸Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul,

¹⁹dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor.

²⁰Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută”.

²¹Şi le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?

²²Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe faţă; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei.

²³Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

²⁴Şi le spunea: „Fiţi cu luare-aminte la ceea ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziţi, vi se va da cu adaos.

²⁵Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are”[5].

²⁶Şi zicea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,

²⁷şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte fără ca el să ştie cum.

²⁸Că pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.

²⁹Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul”.

³⁰Şi zicea: „Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce parabole ne-o vom închipui?

³¹Cu grăuntele de muştar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate seminţele pământului;

³²dar după ce se seamănă, el creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălăşlui păsările cerului”.

³³Şi cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înţeleagă.

³⁴Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El şi ei.

³⁵Şi în ziua aceea, când s’a înserat, a zis către ei: „Să trecem pe ţărmul celălalt”.

³⁶Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie aşa cum era; că erau şi alte corăbii cu El.

³⁷Şi s’a făcut furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.

³⁸Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Şi L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, ţie nu-ţi este grijă că pierim?”

³⁹Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi i-a spus mării: „Taci! potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s’a făcut linişte mare.

⁴⁰Şi le-a zis lor: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă n’aveţi credinţă?”

⁴¹Şi frică mare i-a cuprins şi ziceau unii către alţii: „Cine este oare Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?”