Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Luca 15 Bible Online

Luca 15 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Luca 15

¹Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.

²Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: „Acesta-i primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”.

³Şi le-a spus parabola aceasta, zicând:

⁴„Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una din ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte?

⁵Şi când o găseşte, o pune pe umerii săi, bucurându-se;

⁶şi sosind acasă, îşi cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.

⁷Tot aşa, v’o spun Eu vouă, mai mare bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n’au nevoie de pocăinţă.

⁸Sau care femeie, având zece drahme[1], dacă pierde o drahmă nu aprinde făclia şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte?

⁹Şi când o găseşte îşi cheamă prietenele şi vecinele, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit drahma pe care o pierdusem.

¹⁰Tot aşa, v’o spun Eu vouă, bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte”.

¹¹Şi a zis: „Un om avea doi fii.

¹²Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea.

¹³Şi nu după multe zile, adunând toate[2], fiul cel mai tânăr s’a dus într’o ţară’ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări.

¹⁴Şi după ce a cheltuit totul, s’a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.

¹⁵Şi ducându-se, s’a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii.

¹⁶Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.

¹⁷Dar venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!

¹⁸Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului[3] şi faţă de tine;

¹⁹nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.

²⁰Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s’a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat.

²¹Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.

²²Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare;

²³şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim;

²⁴căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat. Şi au început să se veselească.

²⁵Iar fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s’a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.

²⁶Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea?

²⁷Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.

²⁸Şi el s’a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga.

²⁹Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei;

³⁰dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat…

³¹Iar el i-a zis: Fiule, tu’ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.

³²Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat”[4].