Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Luca 20 Bible Online

Luca 20 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Luca 20

¹Şi a fost că într’una din zile, în timp ce El învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii împreună cu bătrânii;

²şi, prinzând grai, I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci tu acestea, sau cine este cel ce ţi-a dat această putere?”

³Iar El, răspunzând, le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt. Spuneţi-Mi:

⁴Botezul lui Ioan, din cer era, sau de la oameni?”

⁵Iar ei se socoteau în sine, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, el va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?;

⁶iar de vom zice: De la oameni!, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este încredinţat că Ioan e profet”.

⁷Şi au răspuns că nu ştiu de unde era.

⁸Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!…”.

⁹Şi a început să-i spună poporului parabola aceasta: „Un om a sădit vie şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme.

¹⁰Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătându-l, l-au trimis fără nimic.

¹¹Şi a trimis apoi un alt slujitor; dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic.

¹²Şi după aceea l-a trimis pe al treilea; dar ei, rănindu-l şi pe acela, l-au alungat.

¹³Şi stăpânul viei a zis: Ce voi face? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate că de el se vor ruşina.

¹⁴Dar lucrătorii, văzându-l, s’au vorbit între ei, zicând: Acesta este moştenitorul; să-l omorâm, pentru ca a noastră să fie moştenirea…

¹⁵Şi, scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Aşadar, ce le va face acestora stăpânul viei?:

¹⁶Va veni, şi pe acei lucrători îi va pierde, iar via o va da altora”. Iar ei, auzind, au zis: „Doamne-fereşte!”[1]

¹⁷El însă, privind la ei, a zis: „Aşadar, ce’nseamnă ceea ce e scris: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului?

¹⁸Tot cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi”.

¹⁹Şi cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El în chiar ceasul acela, dar se temeau de popor; că înţeleseseră că împotriva lor a spus El această parabolă.

²⁰Şi, pândindu-L, au trimis iscoditori care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a puterii guvernatorului.

²¹Şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, ştim că drept vorbeşti şi înveţi şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu.

²²Se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?”

²³Iar El, pricepându-le vicleşugul, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi?

²⁴Arătaţi-Mi un dinar! A cui efigie şi a cui inscripţie le are pe el?” Iar ei au zis: „Ale cezarului”.

²⁵Şi El a zis către ei: „Atunci, daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!”

²⁶Şi nu L-au putut prinde în cuvânt în faţa poporului; şi mirându-se de răspunsul Lui, au tăcut.

²⁷Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care spun că nu este înviere, L-au întrebat,

²⁸zicând: „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă fratele cuiva moare având femeie dar neavând copii, pe femeie s’o ia fratele lui şi să-i ridice urmaş fratelui său.

²⁹Erau dar şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără copii;

³⁰şi al doilea;

³¹a luat-o şi al treilea; şi tot aşa, toţi cei şapte n’au lăsat copii şi au murit.

³²La urmă a murit şi femeia.

³³Aşadar, la înviere, femeia va fi soţia căruia dintre ei?, că toţi şapte au avut-o de soţie”.

³⁴Şi le-a zis Iisus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;

³⁵dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea din morţi[2] nici nu se însoară, nici nu se mărită.

³⁶Că nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

³⁷Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug[3] când pe Domnul Îl numeşte Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob.

³⁸Or, Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor; fiindcă toţi trăiesc întru El”.

³⁹Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: „Învăţătorule, bine-ai zis…”,

⁴⁰că nu mai cutezau să-L întrebe nimic.

⁴¹Dar i-a întrebat El: „Cum se spune oare că Hristos este fiul lui David?

⁴²Că însuşi David spune în Cartea Psalmilor: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea,

⁴³până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.

⁴⁴Aşadar, David Îl numeşte Domn; atunci, cum de este fiul lui?”

⁴⁵Şi’n timp ce tot poporul Îl asculta, le-a zis ucenicilor:

⁴⁶„Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe’n haine lungi, care iubesc salutările’n pieţe şi scaunele cele dintâi în sinagogi şi locurile cele dintâi la ospeţe,

⁴⁷ei, care mănâncă de istov casele văduvelor şi cu făţărnicie se roagă’ndelung; aceştia mai mare osândă-şi vor lua”.