Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Luca 6 Bible Online

Luca 6 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Luca 6

¹Şi a fost că într’o sâmbătă – a doua după Paşti – El trecea prin holde, iar ucenicii Lui smulgeau spice şi le mâncau frecându-le’n palme.

²Dar unii dintre farisei au zis: „De ce faceţi ce nu se cuvine a face sâmbăta?”

³Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: „Oare nici pe asta n’aţi citit-o, ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el:

⁴cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii-înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii”.

⁵Şi le spunea: „Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei!”

⁶Şi a fost că în altă sâmbătă a intrat în sinagogă şi învăţa. Şi se afla acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată.

⁷Iar cărturarii şi fariseii Îl pândeau să vadă dacă-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină.

⁸El însă le ştia gândurile şi i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te şi stai în mijloc!” El s’a ridicat şi a stat.

⁹Iar Iisus le-a zis: „Vă întreb Eu pe voi: În zi de sâmbătă, se cuvine să faci bine, sau să faci rău?; să mântuieşti un suflet, sau să-l pierzi?”

¹⁰Şi privindu-i pe toţi de jur-împrejur, i-a zis: „Întinde-ţi mâna!” Iar el a făcut aşa, şi mâna i s’a făcut sănătoasă.

¹¹Ei însă s’au umplut de mânie şi se vorbeau unii cu alţii ce să-I facă lui Iisus.

¹²Şi a fost că în zilele acelea El a ieşit la munte să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

¹³Şi când s’a făcut ziuă i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli:

¹⁴pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi pe Ioan, pe Filip şi pe Bartolomeu,

¹⁵pe Matei şi pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul,

¹⁶pe Iuda al lui Iacob şi pe Iuda Iscarioteanul, care a devenit trădător.

¹⁷Şi coborând împreună cu ei, a stat într’un loc şes, El şi mulţime numeroasă de ucenici ai Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea şi din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.

¹⁸Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.

¹⁹Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea dintr’Însul şi pe toţi îi vindeca.

²⁰Şi ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: „Fericiţi sunteţi voi, cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.

²¹Fericiţi sunteţi voi, cei ce flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi sunteţi voi, cei ce plângeţi acum, că veţi râde.

²²Fericiţi veţi fi când din pricina Fiului Omului vă vor urî oamenii şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor ocărî şi când ca pe un rău vă vor lepăda numele.

²³Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi, că iată, răsplata voastră multă este în cer; că părinţii lor aşa le făceau profeţilor[1].

²⁴Dar vai vouă, bogaţilor!, că de pe-acum vă luaţi mângâierea.

²⁵Vai vouă, celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui.

²⁶Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; că părinţii lor aşa le făceau profeţilor mincinoşi.

²⁷Iar vouă, celor ce ascultaţi, vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc;

²⁸binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc.

²⁹Celui ce te loveşte peste obraz, dă-i-l şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;

³⁰oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce-ţi ia pe ale tale, nu i le cere.

³¹Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor.

³²Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei.

³³Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac.

³⁴Şi dacă daţi cu’mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii le dau cu’mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

³⁵Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu’mprumut nimic nădăjduind[2] şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

³⁶Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.

³⁷Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi vi se va ierta.

³⁸Daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf vi se va turna în poală[3]; căci cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura”.

³⁹Şi le-a spus şi o parabolă: „Poate oare orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?

⁴⁰Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.

⁴¹De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar nu bagi de seamă bârna din ochiul tău?

⁴²Sau cum poţi să-i spui fratelui tău: Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, în timp ce tu nu vezi bârna care este în ochiul tău? Făţarnicule, scoate-ţi mai întâi bârna din ochi şi atunci vei vedea să scoţi paiul care este în ochiul fratelui tău.

⁴³Că nu este pom bun care să facă roadă rea şi nici, dimpotrivă, pom rău care să facă roadă bună.

⁴⁴Că fiece pom după roada lui se cunoaşte. Că nu se adună smochine din mărăcini, şi nici struguri se culeg din rug[4].

⁴⁵Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate ce este bun; iar omul rău, din vistieria cea rea a inimii sale scoate ce este rău. Că din prisosul inimii îi grăieşte gura.

⁴⁶Şi de ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, şi nu faceţi ce vă spun?

⁴⁷Tot cel ce vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face[5], vă voi arăta cu cine se aseamănă:

⁴⁸Este asemenea omului care, zidindu-şi o casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră; şi venind apele mari, puhoiul a izbit în casa aceea, dar n’a putut s’o clintească, fiindcă era bine zidită pe piatră.

⁴⁹Iar cel ce aude dar nu face, asemenea este omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie; şi puhoiul a izbit-o şi ea de’ndată a căzut; şi mare a fost prăbuşirea casei aceleia”.