Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Luca 7 Bible Online

Luca 7 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Luca 7

¹După ce Şi-a sfârşit toate cuvintele în auzul poporului, a intrat în Capernaum.

²Iar un sutaş avea un serv pe care-l preţuia şi care, bolnav, era pe moarte.

³Şi auzind despre Iisus, a trimis la El pe nişte bătrâni ai Iudeilor[1], rugându-L să vină şi să-i vindece servul.

⁴Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicându-I: „Vrednic este să faci asta pentru el;

⁵că iubeşte neamul nostru; şi sinagoga, el ne-a zidit-o”.

⁶Iar Iisus mergea cu ei. Şi nu era departe de casă, când sutaşul a trimis la El prieteni, zicându-I: „Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu.

⁷De aceea nici pe mine nu m’am socotit vrednic să vin la Tine; ci spune prin cuvânt, şi servul meu se va tămădui.

⁸Că şi eu sunt om pus sub stăpânire şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te! Şi se duce; şi altuia: Vino! Şi vine; şi slugii mele: Fă asta! Şi face”.

⁹Iar Iisus, auzind acestea, S’a mirat de el şi, întorcându-Se, a zis către mulţimea care venea după El: „Vă spun Eu vouă că nici în Israel n’am aflat atâta credinţă!”

¹⁰Şi când cei trimişi s’au întors acasă, l-au găsit pe serv sănătos.

¹¹Şi a fost că după aceea S’a dus într’o cetate numită Nain; şi împreună cu El mergeau ucenicii Săi şi mulţime multă.

¹²Iar când S’a apropiat de porţile cetăţii, iată că scoteau un mort, singurul copil al mamei sale; şi ea era văduvă; şi mulţime mare din cetate era cu ea.

¹³Şi văzând-o Domnul, I s’a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!”

¹⁴Şi, apropiindu-Se, S’a atins de pat, iar cei care-l duceau s’au oprit. Şi i-a zis: „Tinere, ţie-ţi spun: Scoală-te!”

¹⁵Şi s’a ridicat mortul şi a început să vorbească; şi i l-a dat mamei sale.

¹⁶Şi frică i-a cuprins pe toţi şi-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Mare profet S’a ridicat între noi şi Dumnezeu Şi-a cercetat poporul”.

¹⁷Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în tot ţinutul dimprejur.

¹⁸Şi despre toate acestea i-au dat de veste lui Ioan ucenicii lui.

¹⁹Şi chemând Ioan pe doi din ucenicii săi, i-a trimis la Domnul, zicând: „Tu eşti Cel ce va să vină, sau pe altul să aşteptăm?”

²⁰Şi venind la El, bărbaţii I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la tine, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină, sau pe altul să aşteptăm?”

²¹Şi în ceasul acela El pe mulţi i-a vindecat de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea.

²²Şi răspunzându-le, le-a zis: „Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan cele ce-aţi văzut şi-aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte;

²³şi fericit este acela care nu se va poticni întru Mine[2]”.

²⁴Iar după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să le vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie?: O trestie clătinată de vânt?…

²⁵Dar ce-aţi ieşit să vedeţi?: Om îmbrăcat în haine moi?… Iată, cei ce sunt în haine scumpe şi petrec în desfătări sunt în casele regilor.

²⁶Dar ce-aţi ieşit să vedeţi?: Un profet?… Da, v’o spun Eu vouă, şi mai mult decât un profet.

²⁷Acesta este cel despre care s’a scris: Iată, Eu îl trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care-Ţi va pregăti calea de dinaintea Ta.

²⁸V’o spun Eu vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic întru împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el[3].

²⁹Şi tot poporul auzind, şi vameşii, s’au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.

³⁰Dar fariseii şi învăţătorii de lege, nebotezându-se de către el, au lepădat voia lui Dumnezeu faţă de ei.

³¹Aşadar, cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea?

³²Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii zicând: Din fluier v’am cântat şi n’aţi jucat; de jale v’am cântat şi n’aţi plâns.

³³Că a venit Ioan Botezătorul nemâncând pâine şi nici bând vin, şi spuneţi: Are demon!

³⁴A venit Fiul Omului mâncând şi bând, şi spuneţi: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi-al păcătoşilor!…

³⁵Dar înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei”.

³⁶Iar unul din farisei L-a rugat să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă.

³⁷Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir

³⁸şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir.

³⁹Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă…”.

⁴⁰Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva”. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!”

⁴¹„Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

⁴²Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?”

⁴³Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult”. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat”.

⁴⁴Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters.

⁴⁵Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele.

⁴⁶Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

⁴⁷De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte”.

⁴⁸Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!”

⁴⁹Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?”

⁵⁰Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”