Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Luca 8 Bible Online

Luca 8 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Luca 8

¹Şi a fost după aceea că El umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu; şi erau cu El cei doisprezece

²şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni,

³şi Ioana, femeia lui Huza – un dregător al lui Irod –, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor.

⁴Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în parabolă:

⁵„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa[1] sa. Şi pe când semăna el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare[2] şi păsările cerului au mâncat-o.

⁶Şi alta a căzut pe piatră; şi dacă a răsărit s’a uscat, pentru că nu avea umezeală.

⁷Şi alta a căzut în mijlocul spinilor; şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o.

⁸Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut şi a făcut rod însutit”. Pe acestea spunându-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

⁹Şi ucenicii Săi Îl întrebau ce înseamnă această parabolă.

¹⁰Iar El a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu; dar celorlalţi, în parabole, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă.

¹¹Iar parabola aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.

¹²Cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.

¹³Iar cea de pe piatră sunt aceia care primesc cu bucurie cuvântul când îl aud, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

¹⁴Iar cea căzută între spini sunt cei care aud, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.

¹⁵Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

¹⁶Nimeni, aprinzând făclia, n’o acoperă cu un vas, nici n’o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

¹⁷Că nu este nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut şi nimic tainic care să nu se cunoască şi să nu vină la lumina zilei.

¹⁸Aşadar, luaţi seama cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are”.

¹⁹Şi au venit la El mama şi fraţii Săi; şi nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii.

²⁰Şi I s’a dat de veste: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă”.

²¹Iar El, răspunzând, le-a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc”.

²²Şi a fost că într’una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului”. Şi au plecat.

²³Dar în timp ce navigau, El a adormit. Şi s’a lăsat pe lac o furtună de vânt şi se umpleau de apă şi erau în primejdie.

²⁴Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: „Învăţătorule, Învăţătorule, pierim!…”. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei; şi ele au încetat şi s’a făcut linişte.

²⁵Şi le-a zis: „Unde vă este credinţa?” Iar ei, cuprinşi de teamă, se mirau, zicând unii către alţii: „Cine este Acesta, că şi vânturilor şi apei le porunceşte, şi ele Îl ascultă?”

²⁶Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor[3], care este în faţa Galileii.

²⁷Şi ieşind El pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demoni; de multă vreme el cu haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai locuia, ci în morminte.

²⁸Şi văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte-I şi cu glas mare a zis: „Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui-Preaînalt? Rogu-te să nu mă chinuieşti…”.

²⁹Că-i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi-l păzeau legat în lanţuri şi’n obezi, dar el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu.

³⁰Şi l-a întrebat Iisus: „Care-ţi este numele?” Iar el a zis: „Legiune”. Că demoni mulţi intraseră în el.

³¹Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc[4].

³²Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit.

³³Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s’a repezit de pe stâncă’n lac şi s’a înecat.

³⁴Iar păzitorii, văzând ce s’a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.

³⁵Şi au ieşit să vadă cele întâmplate şi au venit la Iisus; şi pe omul din care ieşiseră demonii l-au găsit îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus; şi s’au înspăimântat.

³⁶Şi cei care văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul.

³⁷Şi toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor L-a rugat să plece de la ei, că erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S’a înapoiat.

³⁸Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă l-a trimis înapoi, zicând:

³⁹„Întoarce-te la casa ta şi spune cât a făcut Dumnezeu pentru tine”. Şi a plecat, propovăduind în toată cetatea cât a făcut Iisus pentru el.

⁴⁰Şi când S’a întors Iisus, mulţimea L-a primit cu bucurie, fiindcă toţi Îl aşteptau.

⁴¹Şi iată că a venit un bărbat, al cărui nume era Iair; şi acesta era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să vină[5] în casa lui.

⁴²Că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi aceea era pe moarte. Şi pe când Se ducea El, mulţimile Îl îmbulzeau.

⁴³Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi-şi cheltuise toată averea cu doctorii şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,

⁴⁴s’a apropiat de El prin spate, s’a atins de poala hainei Lui şi îndată i s’a oprit scurgerea sângelui.

⁴⁵Şi a zis Iisus: „Cine este cel ce s’a atins de Mine?” Dar cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine s’a atins de Mine?…”.

⁴⁶Iar Iisus a zis: „S’a atins de Mine cineva. Căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine”.

⁴⁷Atunci femeia, văzând că n’a rămas tăinuită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus în faţa întregului popor din ce pricină s’a atins de El şi cum de’ndată s’a tămăduit.

⁴⁸Iar El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”

⁴⁹Şi pe când El încă vorbea, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; nu-L mai supăra pe Învăţător”.

⁵⁰Iar Iisus, auzind, i-a răspuns: „Nu te teme; tu crede numai, şi ea se va mântui”.

⁵¹Şi venind în casă, n’a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi pe tatăl copilei şi pe mamă.

⁵²Şi toţi plângeau şi se tânguiau din pricina ei. Iar El a zis: „Nu plângeţi; n’a murit, ci doarme”.

⁵³Şi ei Îl luau în râs, ştiind că ea a murit.

⁵⁴Iar El, apucând-o de mână, a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!”

⁵⁵Şi s’a întors duhul ei, şi ea în chiar clipa aceea a înviat; şi El a poruncit să i se dea să mănânce.

⁵⁶Şi părinţii ei au rămas încremeniţi. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce s’a petrecut.