Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Luca 9 Bible Online

Luca 9 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Luca 9

¹Şi chemându-i pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile.

²Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi.

³Şi le-a zis: „Să nu luaţi nimic la drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să aveţi câte două haine.

⁴Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de-acolo să nu plecaţi.

⁵Cât despre cei ce nu vă vor primi, când ieşiţi din cetatea aceea scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor”.

⁶Iar ei au plecat şi treceau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.

⁷Şi de toate cele petrecute a auzit Irod tetrarhul şi era nedumerit; că se spunea de către unii că Ioan a înviat din morţi;

⁸iar de către alţii, că Ilie s’a arătat; şi iarăşi de către alţii, că un profet din cei vechi a înviat.

⁹Iar Irod a zis: „Lui Ioan, eu i-am tăiat capul. Cine este dar acesta despre care aud astfel de lucruri?” Şi căuta să-L vadă.

¹⁰Şi întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi luându-i doar pe ei-înde-ei, S’a dus într’un loc pustiu, spre cetatea numită Betsaida.

¹¹Dar când au aflat mulţimile, s’au dus după El; şi El, primindu-le cu bunăvoinţă, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu; iar pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare, îi vindeca.

¹²Dar ziua a’nceput să se plece. Şi cei doisprezece au venit şi I-au spus: „Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi gospodăriile dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească de mâncare, că aici suntem în loc pustiu”.

¹³Iar El le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce”. Şi ei au zis: „Nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi şi vom cumpăra hrană pentru poporul acesta”.

¹⁴Că erau ca la cinci mii de bărbaţi. Iar El le-a zis ucenicilor Săi: „Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci”.

¹⁵Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.

¹⁶Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea mulţimii.

¹⁷Şi au mâncat şi s’au săturat toţi; şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri pline de fărâmituri.

¹⁸Şi a fost că pe când El Se ruga deoparte, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat, zicând: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?”

¹⁹Iar ei, răspunzând, au zis: „Ioan Botezătorul; iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un profet din cei vechi”.

²⁰Şi El le-a zis: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt Eu?” Iar Petru, răspunzând, a zis: „Hristosul lui Dumnezeu”.

²¹Iar El sub mustrare le-a poruncit ca pe aceasta să n’o spună nimănui,

²²zicând: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învie”.

²³Şi tuturor le spunea: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, în fiecare zi să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie;

²⁴fiindcă tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela O va mântui[1].

²⁵Că ce-i foloseşte omului dacă va câştiga lumea’ntreagă, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi?

²⁶Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

²⁷Dar cu adevărat vă spun Eu vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu!”

²⁸Iar la vreo opt zile după cuvintele acestea i-a luat pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi S’a suit în munte ca să Se roage.

²⁹Şi a fost că pe când Se ruga, înfăţişarea feţei Sale a devenit alta şi îmbrăcămintea Lui albă, strălucind.

³⁰Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu El; aceştia erau Moise şi Ilie

³¹care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Său pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.

³²Iar Petru şi cei împreună cu El erau îngreuiaţi de somn; şi când s’au deşteptat, I-au văzut slava şi pe cei doi bărbaţi stând cu El[2].

³³Şi a fost că pe când aceştia se despărţeau de El, Petru I-a zis lui Iisus: „Învăţătorule, bine ne este să fim aici; să facem trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi una lui Ilie”; – el neştiind ce spune.

³⁴Şi pe când vorbea el acestea, s’a făcut un nor şi i-a umbrit; şi s’au înspăimântat când au intrat în nor.

³⁵Şi glas s’a făcut din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El să ascultaţi!”

³⁶Şi când glasul a trecut, Iisus S’a aflat singur. Şi ei au tăcut; şi în acele zile n’au spus nimănui nimic din cele ce văzuseră.

³⁷Şi a fost că în ziua următoare, când s’au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă.

³⁸Şi iată că un bărbat din mulţime a strigat, zicând: „Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am;

³⁹şi iată că un duh necurat îl apucă şi deodată răcneşte şi-l zguduie cu spume şi cu greu pleacă de la el, după ce l-a zdrobit.

⁴⁰Şi m’am rugat de ucenicii Tăi să-l scoată, dar ei n’au fost în stare”.

⁴¹Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios şi îndărătnic!, până când voi fi cu voi şi vă voi răbda?… Adu-l aici pe fiul tău!”

⁴²Şi pe când acesta se apropia, demonul l-a trântit şi l-a zgâlţâit. Iar Iisus a certat duhul cel necurat şi l-a vindecat pe copil şi i l-a dat tatălui său.

⁴³Iar toţi au rămas uimiţi de măreţia lui Dumnezeu. Şi în timp ce toţi se minunau de toate câte le făcea, El le-a zis ucenicilor Săi:

⁴⁴„Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor”.

⁴⁵Dar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, că era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt.

⁴⁶Şi le-a venit un gând: „Cine între ei ar fi mai mare?”

⁴⁷Iar Iisus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine

⁴⁸şi le-a zis: „Tot cel care-l va primi pe pruncul acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi tot cel ce Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acela este mai mare”.

⁴⁹Iar Ioan, răspunzând, I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe unul scoţând demoni întru numele Tău şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi”.

⁵⁰Iar Iisus i-a zis: „Nu-l opriţi; căci cel ce nu este împotriva voastră este pentru voi”.

⁵¹Şi a fost că atunci când s’au apropiat zilele înălţării Sale[3], El Şi-a întărit gândul de a merge la Ierusalim.

⁵²Şi a trimis vestitori înaintea Sa. Şi mergând ei, au intrat într’un sat de Samarineni, ca să-I pregătească totul.

⁵³Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim[4].

⁵⁴Şi văzând aceasta, ucenicii Iacob şi Ioan I-au zis: „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?…”.

⁵⁵Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Că Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască”.

⁵⁶Şi s’au dus în alt sat.

⁵⁷Şi pe când mergeau ei pe cale, cineva I-a zis: „Te voi urma oriunde Te vei duce”.

⁵⁸Şi Iisus i-a zis: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului, cuiburi; dar Fiul Omului n’are unde să-Şi plece capul”.

⁵⁹Şi către altul a zis: „Urmează-Mi!” Iar acela a zis: „Doamne, mai întâi dă-mi voie să merg să-l îngrop pe tatăl meu”.

⁶⁰Iar El i-a zis: „Lasă-i pe morţi să-şi îngroape morţii[5], iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu”.

⁶¹Iar altul I-a zis: „Te voi urma, Doamne, dar mai întâi îngăduie-mi să-mi iau rămas-bun de la cei de acasă”.

⁶²Iar Iisus i-a zis: „Nici unul care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”.