Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Deuteronomul 32 Bible Online

Deuteronomul 32 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Deuteronomul 32

¹„Ia aminte, cerule, şi voi grăi, graiuri din gura mea audă pământul!

²Rostirea să mi-o aştepte ca pe-o ploaie, ca roua să mi se pogoare cuvintele, ca ploaia răpăind pe păşune, ca bruma pălind pe căpiţe[1].

³Că numele Domnului l-am chemat, daţi slavă Dumnezeului nostru!

⁴Dumnezeu: adevărate-s lucrurile Sale, toate căile Lui sunt drepte. Credincios e Dumnezeu, nedreptate nu se află’ntru El; drept şi sfânt este Domnul.

⁵Greşit-au: nu sunt ai Săi fiii cei cu prihană – neam îndărătnic şi răzvrătit.

⁶Cu acestea-I răsplătiţi voi Domnului, popor nebun şi nemintos?! Oare nu e El, Tatăl tău, Cel ce te-a agonisit, Cel ce te-a făcut şi te-a zidit?

⁷Aduceţi-vă aminte de zilele veacului, socotiţi anii’ndărăt din neam în neam; întreabă-l pe tatăl tău şi-ţi va povesti, întreabă-i pe bătrânii tăi şi-ţi vor spune[2]:

⁸Atunci când Cel-Preaînalt a împărţit neamurile, când i-a semănat pe fiii lui Adam, a pus hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu[3];

⁹partea Domnului a devenit poporul lui Iacob, partea lui de moştenire, Israel.

¹⁰Îndestulatu-l-a pe el în pustie, în arzătoare sete, în loc fără apă, împrejmuitu-l-a şi l-a călăuzit şi l-a păzit ca pe lumina ochiului Său.

¹¹Ca un vultur ce-şi umbreşte cuibul întinzându-şi dorul aripelor spre pui, aşa i-a luat ducându-i pe grumajii Săi[4].

¹²Domnul singur i-a povăţuit, dumnezeu străin nu s’a aflat cu ei.

¹³Urcatu-i-a pe ei la tăria pământului, cu roada ţarinilor i-a hrănit; miere din piatră supt-au şi untdelemn din stâncă vârtoasă[5],

¹⁴unt de vacă şi lapte de oaie cu grăsimea mieilor şi-a berbecilor[6], a viţeilor şi-a iezilor, cu grăsime din măduva grâului; şi sânge de strugure-au băut: vin.

¹⁵A mâncat Iacob şi s’a săturat şi s’a lepădat de Cel-Iubit, s’a îngroşat, s’a îngrăşat şi s’a lăbărţat şi L-a părăsit pe Dumnezeu Cel ce l-a făcut şi s’a’ndepărtat de la Dumnezeu, mântuitorul său.

¹⁶Mâniatu-M’a’ntru [dumnezei] străini[7], întru urâciunile lor M’a amărât;

¹⁷el nu lui Dumnezeu I-a adus jertfe, ci diavolilor le-a adus, dumnezeilor pe care ei nu i-au ştiut, cei noi şi de curând veniţi, pe care părinţii lor nu i-au ştiut.

¹⁸Pe Dumnezeu Cel ce te-a născut L-ai părăsit şi L-ai uitat pe Dumnezeul Care te hrăneşte.

¹⁹Văzut-a Domnul şi S’a stârnit şi prin mânie S’a’ntărâtat asupra fiilor şi fiicelor Sale.

²⁰Şi a zis: – Întoarce-voi faţa Mea de la ei şi le voi arăta cum va fi la urmă; că neam îndărătnic e acesta, fii lipsiţi de credincioşie.

²¹Ei Mi-au întărâtat gelozia prin cei ce nu sunt Dumnezeu, mânia Mi-au aprins-o prin idolii lor; le voi întărâta şi Eu gelozia prin cei ce nu-s popor, printr’un popor nerod îi voi obijdui[8].

²²Că foc s’a aprins din mânia Mea; arde-va pân’la iadul cel mai de jos, va mistui pământul şi roadele lui, temeliile munţilor le va pârjoli.

²³Rele voi aduna asupră-le şi’ntru ei Îmi voi sfârşi săgeţile toate.

²⁴Sleiţi vor fi de foame şi de păsări hulpave şi de nevindecată gârbovire; dinţi de fiară voi trimite’mpotriva lor, cu mânia târâtoarelor pământului.

²⁵Din afară-i va stârpi sabia, din lăuntrul cămărilor, frica: pe tânăr şi pe fecioară, pe sugar şi pe bătrânul de-alături.

²⁶Zis-am: Îi voi împrăştia şi voi face să piară amintirea lor dintre oameni…

²⁷Aceasta, dacă n’ar fi mânia vrăjmaşilor, ca nu cumva aceştia să dăinuie prea mult ca nu cumva potrivnicii să sară-asupra lor şi să zică: – Mâna noastră’naltă este şi nu Domnul a făcut acestea toate…

²⁸Că-i neam ce şi-a pierdut capul, în ei nu e ştiinţă;

²⁹ei n’au gândit ca să’nţeleagă: cum să le ia pe toate din veac ce va să vină.

³⁰Cum oare va fugări unul o mie şi doi vor goni zece mii, dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, dacă Domnul nu i-ar fi lăsat?

³¹Că dumnezeii lor nu sunt ca Dumnezeul nostru, iată ceea ce duşmanii noştri nu pot să priceapă.

³²Că via lor este din via Sodomei, viţa lor, din viţa Gomorei; strugurele lor, strugure de fiere, poamă le e de amărăciune;

³³vinul lor, suflare de balaur, suflare de aspidă ne’mblânzită.

³⁴Oare nu sunt acestea, iată, adunate la Mine, pecetluite’n vistieriile Mele?

³⁵În ziua răzbunării voi plăti, la vremea când piciorul lor va luneca; fiindcă aproape-i ziua pieirii lor, ceea ce vi s’a pregătit e de faţă.

³⁶Că Domnul îl va judeca pe poporul Său şi Se va pleca spre robii Săi văzându-i vlăguiţi şi părăsiţi în primejdii şi neputincioşi.

³⁷Atunci a zis Domnul: – Unde sunt dumnezeii lor spre care au nădăjduit,

³⁸din ale căror jertfe voi mâncaţi grăsimea şi din ale căror turnări[9] beţi vinul? Scoală-se şi să vă ajute şi să vă fie paveze!

³⁹Vedeţi, vedeţi că Eu sunt şi că’n afară de Mine nu este un alt Dumnezeu; Eu voi ucide şi voi face viu, Eu voi răni şi voi vindeca şi nu-i nimeni care să scoată din mâinile Mele.

⁴⁰Că mâna Mea Mi-o voi ridica în cer şi pe dreapta Mea Mă voi jura şi voi zice: – Viu sunt Eu în veac!

⁴¹Că sabia ca pe un fulger Mi-o voi ascuţi şi mâna Mea va prinde’ntr’însa judecata şi cu pedeapsă voi plăti vrăjmaşilor Mei, şi celor ce Mă urăsc le voi plăti.

⁴²Săgeţile Mi le voi îmbăta de sânge şi sabia Mea carne va mânca şi sânge de răniţi şi de robiţi, din capetele capilor duşmani.

⁴³Veseliţi-vă, voi, ceruri, împreună cu El, Lui să I se’nchine toţi fiii lui Dumnezeu! Veseliţi-vă, voi, neamuri, împreună cu poporul Său, întărească-se pentru El toţi îngerii lui Dumnezeu! Că El va răzbuna sângele fiilor Săi şi cu răzbunare le va plăti vrăjmaşilor Săi, şi celor ce-L urăsc le va plăti şi va curăţi Domnul pământul poporului Său”.[10]

⁴⁴Moise a scris această cântare în chiar ziua aceea şi i-a pus pe fiii lui Israel s’o înveţe. Şi a venit Moise şi a grăit toate cuvintele acestei Legi în auzul poporului, el şi Iosua, fiul lui Navi.

⁴⁵Iar după ce Moise a sfârşit de spus toate cuvintele acestea în faţa’ntregului Israel, le-a zis:

⁴⁶„Puneţi la inimă toate cuvintele pe care vi le mărturisesc eu astăzi şi porunciţi-le fiilor voştri să păzească şi să plinească toate cuvintele acestei Legi;

⁴⁷că ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăşi viaţa voastră, şi prin cuvântul acesta vă veţi îndelunga zilele pe pământul spre care treceţi Iordanul ca să-l moşteniţi”.

⁴⁸Tot în ziua aceea a grăit Domnul cu Moise, zicând:

⁴⁹„Suie-te în muntele acesta Abarim, muntele Nebo, care este în ţara Moabului, faţă’n faţă cu Ierihonul, şi vezi ţara Canaanului, pe care-o dau eu ca moştenire fiilor lui Israel,

⁵⁰şi mori acolo, în muntele pe care te sui, şi te adaugă la poporul tău, în acelaşi chip în care Aaron, fratele tău, a murit în muntele Hor şi s’a adăugat la poporul său,

⁵¹pentru că n’aţi ascultat de cuvântul Meu în mijlocul fiilor lui Israel, la apa Meribei, la Cadeş, în pustia Sin, pentru că nu M’aţi arătat pe Mine sfânt[11] întru fiii lui Israel;

⁵²că vei vedea ţara cum îţi stă’nainte, dar într’însa nu vei intra”[12].