Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Faptele Apostolilor 5 Bible Online

Faptele Apostolilor 5 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Faptele Apostolilor 5

¹Dar un om anume Anania, împreună cu Safira, femeia lui, şi-au vândut ţarina.

²Şi el, cu ştirea femeii sale, a dosit din preţ; şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.

³Iar Petru a zis: „Anania, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?

⁴Oare nu ţie-ţi rămânea dacă o păstrai? şi, odată vândută, nu a ta era stăpânirea ei? Cum de-ai pus în inima ta lucrul acesta? Nu oamenilor ai minţit, ci lui Dumnezeu!”[1]

⁵Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi cei ce au auzit.

⁶Şi ridicându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi l-au scos afară şi l-au îngropat.

⁷Şi a fost că după un răstimp ca de trei ceasuri a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.

⁸Iar Petru i-a zis: „Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât?” Iar ea a zis: „Da, cu atât”.

⁹Iar Petru i-a zis: „De ce v’aţi învoit voi să ispitiţi[2] Duhul Domnului? Iată picioarele celor care l-au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine”.

¹⁰Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.

¹¹Şi frică mare a fost în toată Biserica şi în toţi cei ce au auzit de aceasta.

¹²Iar prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor; şi toţi erau într’un cuget în pridvorul lui Solomon.

¹³Şi nimeni dintre ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, dar poporul îi preamărea.

¹⁴Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei,

¹⁵încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi pentru ca, atunci când vine Petru, măcar umbra lui să umbrească[3] pe vreunul din ei.

¹⁶Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.

¹⁷Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din neamul saducheilor –, s’au umplut de invidie.

¹⁸Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească.

¹⁹Dar în timpul nopţii un înger al Domnului a deschis uşile temniţei şi scoţându-i afară, le-a zis:

²⁰„Mergeţi şi staţi drept şi grăiţi-i poporului în templu toate cuvintele Vieţii acesteia[4]”.

²¹Şi ei, auzind, au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă.

²²Dar slujitorii, ducându-se, nu i-au găsit în temniţă; şi s’au întors şi au dat de veste,

²³zicând: „Temniţa am găsit-o încuiată cu toate întăriturile, iar pe paznici, stând la uşi; dar când am deschis, înlăuntru n’am găsit pe nimeni”.

²⁴Când au auzit cuvintele acestea, căpetenia templului şi arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta.

²⁵Dar venind cineva, le-a dat de veste: „Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând în picioare şi învăţând poporul”.

²⁶Atunci ducându-se căpetenia împreună cu slujitorii, i-au adus, dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i ucidă cu pietre.

²⁷Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat,

²⁸zicând: „Oare nu cu poruncă v’am poruncit noi vouă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată, aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să aduceţi asupra noastră sângele acestui om!”

²⁹Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.

³⁰Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Iisus pe Care voi L-aţi omorât spânzurându-L pe lemn[5].

³¹Pe Acesta Dumnezeu L-a înălţat, prin dreapta Sa, Stăpânitor şi Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăinţă şi iertare de păcate.

³²Şi martori ai acestor cuvinte suntem noi şi Duhul Sfânt pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce-L ascultă”.

³³Iar ei, auzind, mai tare se mâniau şi se sfătuiau să-i omoare.

³⁴Dar ridicându-se în sinedriu un fariseu cu numele Gamaliel[6], învăţător de lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puţin

³⁵şi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi aminte la voi înşivă, ce aveţi să faceţi cu oamenii aceştia.

³⁶Că înainte de zilele acestea s’a ridicat Teudav[7], zicând că el este cineva, căruia i s’au alăturat un număr de bărbaţi ca la patru sute, care a fost ucis, şi toţi câţi l-au ascultat au fost risipiţi şi nimiciţi.

³⁷După aceasta s’a ridicat Iuda Galileeanul[8], în zilele numărătorii, şi a atras popor mult după el; şi acela a pierit, şi toţi câţi au ascultat de el au fost împrăştiaţi.

³⁸Şi acum v’o spun eu vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i; că dacă planul acesta sau acest lucru e de la oameni, de la sine se va nimici;

³⁹dar dacă-i de la Dumnezeu, nu veţi putea voi să-i nimiciţi; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu!…”. Şi l-au ascultat.

⁴⁰Şi chemându-i pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, şi le-au dat drumul.

⁴¹Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că au fost învredniciţi să sufere necinste pentru numele Lui.

⁴²Şi’n toată ziua, în templu şi pe-acasă, nu încetau să înveţe şi să-L binevestească pe Hristos Iisus.