Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 2 Corinteni 7 Bible Online

2 Corinteni 7 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

2 Corinteni 7

¹Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.

²Faceţi-ne loc în inimile voastre[1]! Pe nimeni n’am nedreptăţit, pe nimeni n’am vătămat; pe nimeni n’am înşelat.

³N’o spun spre osândirea voastră, căci v’am spus dinainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim.

⁴Multă îmi este încrederea în voi, multă îmi este lauda pentru voi; umplutu-m’am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!

⁵Căci chiar după ce am venit în Macedonia, trupul nostru n’a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în toate chipurile: din afară, lupte; din lăuntru, temeri.

⁶Dar Dumnezeu, Cel care-i mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit,

⁷şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, după cum ne-a vestit el nouă dorul vostru, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, aşa încât eu mai mult să mă bucur.

⁸Că chiar dacă v’am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău (deşi mi-a părut rău); fiindcă văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v’a întristat.

⁹Acum mă bucur, nu pentru că v’aţi întristat, ci pentru că v’aţi întristat spre pocăinţă; fiindcă după Dumnezeu v’aţi întristat, pentru ca să nu aveţi nici o pagubă din partea noastră.

¹⁰Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii[2] aduce moarte.

¹¹Căci iată, însuşi faptul acesta că v’aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v’a adus!, şi câtă dezvinovăţire!, şi câtă mâhnire!, şi câtă teamă!, şi câtă dorinţă!, şi câtă râvnă!, şi câtă ispăşire! Întru totul aţi dovedit că’n această privinţă sunteţi curaţi.

¹²Aşa că, deşi v’am scris, aceasta n’a fost nici din pricina celui care a nedreptăţit, nici din pricina celui care a fost nedreptăţit, ci pentru ca la voi să se învedereze în faţa lui Dumnezeu sârguinţa voastră pentru noi.

¹³De aceea ne-am mângâiat. Pe lângă mângâierea noastră însă ne-am bucurat mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul său s’a liniştit dinspre partea voastră a tuturor.

¹⁴Că dacă’n faţa lui m’am lăudat cu ceva pentru voi, n’am fost dat de ruşine; ci dimpotrivă, aşa cum noi pe toate vi le-am grăit întru adevăr, tot astfel şi lauda noastră faţă de Tit a devenit adevăr.

¹⁵Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur[3].

¹⁶Mă bucur că’ntru totul pot să mă încred în voi.