Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Regi 20 Bible Online

1 Regi 20 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Regi 20

¹David a fugit din Naiotul Ramei şi s’a dus în faţa lui Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut? şi care-i greşala mea? şi cu ce-am păcătuit eu faţă de tatăl tău, de-mi caută viaţa?”

²Iar Ionatan i-a zis: „Departe de tine aceasta!; nu vei muri. Iată, tatăl meu nu va face nici un lucru, mare sau mic, pe care să nu mi-l spună şi mie;[1] de ce mi-ar ascunde tatăl meu lucrul acesta? Nu, nu-i aşa!”

³Şi răspunzându-i David lui Ionatan, a zis: „Tatăl tău ştie negreşit că eu am aflat bunăvoinţă în ochii tăi şi de aceea a zis: – Pe asta să n’o ştie Ionatan, ca nu cumva să spună nu; dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău că, aşa cum am spus, între mine şi moarte nu mai e decât un pas”.

⁴Atunci Ionatan i-a zis lui David: „Ce anume îţi doreşte sufletul? şi ce voi putea face eu pentru tine?”

⁵Şi a zis David către Ionatan: „Iată, mâine este lună nouă[2], iar eu sub nici un cuvânt nu voi şedea cu regele la masă; tu lasă-mă să plec, iar eu mă voi ascunde în câmp până seara.

⁶Şi dacă tatăl tău va întreba şi mă va căuta, tu să-i spui: – Încă devreme, David mi-a cerut îngăduinţa de a merge la Betleem, cetatea sa, căci acolo se aduce jertfa anuală pentru tot neamul său.

⁷Şi dacă el va zice: – Bine!, atunci pace îi va fi servului tău; dar dacă-ţi va răspunde aspru, atunci să ştii că răul din el şi-a făcut plinul.

⁸Tu însă fă milă cu robul tău; că tu l-ai adus pe robul tău să încheie cu tine un legământ al Domnului; şi dacă este’n robul tău vreo nedreptate, atunci ucide-mă tu; de ce dar să mă duci aşa la tatăl tău?”

⁹Şi a zis Ionatan: „Departe de tine aceasta!; că dacă eu voi şti negreşit că răul din tatăl meu şi-a făcut plinul spre a veni asupră-ţi – chiar dacă nu şi împotriva cetăţilor tale –, atunci îţi voi spune”.

¹⁰Şi a zis David către Ionatan: „Cine-mi va spune mie dacă tatăl tău îţi va răspunde aspru?”

¹¹Iar Ionatan a zis către David: „Du-te şi aşteaptă în câmp”. Şi s’au dus amândoi în câmp.

¹²Acolo a zis Ionatan către David: „Domnul Dumnezeul lui Israel ştie că, după cum va fi împrejurarea, eu am să-l întreb de trei ori pe tatăl meu; şi de va fi de bine pentru David, eu nu voi trimite la tine în câmp.

¹³Aşa să-i facă Dumnezeu lui Ionatan, şi încă pe deasupra, că aşa îţi voi da de veste dacă va fi ceva de rău; îţi voi aduce la cunoştinţă şi te voi lăsa să pleci; iar tu vei pleca în pace, iar Domnul să fie cu tine aşa cum a fost cu tatăl meu.

¹⁴Şi dacă eu voi mai trăi, tu să faci milă cu mine; iar dacă, într’adevăr, voi muri,[3]

¹⁵tu nicicând să nu-ţi iei înapoi mila de la casa mea, chiar şi atunci când Domnul îi va nimici pe vrăjmaşii lui David, unul câte unul, de pe faţa pământului;

¹⁶fie numele lui Ionatan în casa lui David şi caute-i Domnul pe vrăjmaşii lui David!”

¹⁷Şi Ionatan i s’a mai jurat încă o dată lui David, de vreme ce el iubea sufletul celui ce-l iubea.

¹⁸Şi a zis Ionatan: „Mâine este lună nouă, iar el va întreba de tine când va vedea că scaunul tău e gol.

¹⁹Tu vei sta acolo trei zile, pândeşte un prilej şi vino la locul unde te poţi ascunde într’o zi de lucru; şi vei şedea acolo, lângă semn.[4]

²⁰Eu, trăgând la ţintă, voi repezi trei săgeţi.

²¹Şi, iată, eu voi trimite un băiat, zicând: – Du-te şi caută-mi săgeata! Dacă eu îi voi spune răspicat băiatului: – Săgeata-i dincoace de tine (adică dincoace de tine), ia-o!, adică vino, căci totul îţi e spre bine şi nicicum spre rău – viu este Domnul!

²²Dar dacă eu îi voi spune băiatului: – Săgeata-i dincolo de tine, adică mai încolo, atunci du-te, căci Domnul ţi-a dat drumul.

²³Cât despre cuvântul pe care noi doi l-am vorbit, iată că Domnul e martor între mine şi tine până’n veac”.

²⁴David se ascunde’n câmp, luna [nouă] vine, vine şi regele la masă să mănânce.

²⁵Şi s’a aşezat, ca de obicei, pe scaunul său – chiar pe scaunul său de la perete –, Ionatan i s’a aşezat în faţă, Abner a stat lângă Saul, iar scaunul lui David s’a văzut că era gol.

²⁶Şi’n ziua aceea Saul n’a zis nimic, gândindu-se: Pesemne că nu-i curat, fiindcă nu s’a curăţit pe sine.[5]

²⁷Şi a fost că a doua zi – în cea de a doua zi a lunii – s’a văzut că locul lui David era tot gol. Atunci Saul a zis către Ionatan, fiul său: „De ce n’a venit fiul lui Iesei la masă nici ieri şi nici astăzi?”

²⁸Ionatan i-a răspuns lui Saul, zicând: „David mi-a cerut mie voie să se ducă până la Betleem, cetatea sa;

²⁹mi-a zis: – Lasă-mă să mă duc, căci avem o jertfă de familie în cetate şi am primit poruncă de la fraţii mei; şi acum, dacă am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, mă voi duce şi mă voi vedea cu fraţii mei!… De aceea n’a venit la masa regelui”.

³⁰Atunci Saul s’a aprins cu mare mânie asupra lui Ionatan şi i-a zis: „Tu, fecior de fată teleleică[6]!, nu ştiu eu că te-ai făcut fârtate cu fiul lui Iesei, spre ruşinea ta şi spre ruşinea goliciunii mamei tale?

³¹Că atâta vreme cât fiul lui Iesei va trăi pe pământ, regatul tău nu se va întemeia![7] Şi atunci, trimite chiar acum şi prinde-l pe tânărul acela, căci de-acum e fiul morţii!”

³²Dar Ionatan i-a răspuns lui Saul, tatăl său, zicând: „De ce să moară? ce-a făcut?”

³³Iar Saul şi-a ridicat suliţa asupra lui Ionatan, ca să-l omoare; atunci Ionatan a ştiut că răul din tatăl său şi-a făcut plinul, ca să-l ucidă pe David.

³⁴Şi Ionatan, aprins de mânie, a sărit de la masă; şi’n ziua aceea – a doua a lunii – n’a mâncat pâine, întristat fiind din pricina lui David, că se hotărâse tatăl său să-l omoare.

³⁵Şi dacă s’a făcut dimineaţă, a ieşit Ionatan la câmp – aşa cum prin jurământ îi făgăduise lui David –, având cu el un băiat.

³⁶Şi i-a zis băiatului: „Aleargă şi găseşte-mi săgeţile pe care le arunc!” Băiatul a alergat, iar acesta a aruncat o săgeată, trimiţând-o dincolo de el.

³⁷Şi s’a dus băiatul până la locul unde Ionatan aruncase săgeata. Iar Ionatan a strigat după băiat, zicând: „Săgeata e mai încolo, dincolo de tine!”

³⁸Şi a strigat Ionatan după băiat, zicând: „Aleargă cât poţi şi nu te opri!” Şi servul lui Ionatan a adunat săgeţile şi le-a adus la stăpânul său.

³⁹Băiatul însă nu ştia nimic; doar Ionatan şi David ştiau lucrul acesta.

⁴⁰Ionatan i-a dat băiatului armele sale şi i-a zis: „Du-te, intră în cetate!”

⁴¹Şi după ce s’a dus băiatul, David s’a ridicat de la semn şi a căzut cu faţa la pământ şi i s’a închinat de trei ori şi s’au sărutat unul cu altul şi au plâns amândoi unul pentru altul, să le ţină vreme multă.

⁴²Şi a zis Ionatan: „Mergi în pace!; şi precum amândoi ne-am jurat în numele Domnului, zicând: – Domnul să fie martor între mine şi tine, între urmaşii mei şi urmaşii tăi până’n veac!”