Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Eclesiastul 2 Bible Online

Eclesiastul 2 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Eclesiastul 2

¹Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.“ Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.

²Am zis rîsului: „Eşti o nebunie!“ şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?“

³Am hotărît în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cîrmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, pînă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieţii lor.

⁴Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii;

⁵mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.

⁶Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.

⁷Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult de cît toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.

⁸Mi-am strîns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cîntăreţi şi cîntăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.

⁹Am ajuns mare, mai mare de cît toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.

¹⁰Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

¹¹Apoi, cînd m’am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vînt, şi că nu este nimic trainic supt soare.

¹²Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. –Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceeace s’a făcut şi mai înainte. –

¹³Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul;

¹⁴înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş soartă.

¹⁵Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?“ Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.“

¹⁶Căci pomenirea înţeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!

¹⁷Atunci am urît viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt.

¹⁸Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

¹⁹Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuş el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune supt soare. Şi aceasta este o deşertăciune.

²⁰Am ajuns pînă acolo că m’a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.

²¹Căci este cîte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s’a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

²²Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare?

²³Toate zilele lui sînt pline de durere, şi truda lui nu este de cît necaz: nici măcar noaptea n’are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.

²⁴Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.

²⁵Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El?

²⁶Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă şi s’adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.