Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Matei 18 Bible Online

Matei 18 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Matei 18

¹În clipa aceea, ucenicii s’au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?“

²Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor,

³şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

⁴Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.

⁵Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.

⁶Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării.

⁷Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!

⁸Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic.

⁹Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.

¹⁰Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

¹¹Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut.

¹²Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?

¹³Şi, dacă i se întîmplă s’o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.

¹⁴Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

¹⁵Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.

¹⁶Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.

¹⁷Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.

¹⁸Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.

¹⁹Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.

²⁰Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în {Greceşte: Pentru Numele Meu} Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.“

²¹Atunci Petru s’a apropiat de El, şi I-a zis: „Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?“

²²Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte.

²³Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.

²⁴A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni {Greceşte: Talanţi}

²⁵Fiindcă el n’avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.

²⁶Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, şi a zis: «Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.»

²⁷Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, şi i-a iertat datoria.

²⁸Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi-l strîngea de gît, zicînd: «Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.»

²⁹Tovarăşul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: «Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.»

³⁰Dar el n’a vrut, ci s’a dus şi l-a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria.

³¹Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s’au întristat foarte mult, şi s’au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute.

³²Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i-a zis: «Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m’ai rugat.

³³Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?»

³⁴Şi stăpînul s’a mîniat şi l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora.

³⁵Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.“