Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Marcu 10 Bible Online

Marcu 10 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Marcu 10

¹Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s’au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăş să-i înveţe.

²Au venit la El Fariseii; şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.

³Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v’a poruncit Moise?“

⁴„Moise“, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s’o lase.“

⁵Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v’a scris Moise porunca aceasta.

⁶Dar dela începutul lumii, «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

⁷De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.

⁸Şi cei doi vor fi un singur trup.» Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.

⁹Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.“

¹⁰În casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus.

¹¹El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea;

¹²şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.“

¹³I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.

¹⁴Cînd a văzut Isus acest lucru, S’a mîniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.

¹⁵Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!“

¹⁶Apoi i-a luat în braţe, şi i-a binecuvîntat, punîndu-Şi mînile peste ei.

¹⁷Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?“

¹⁸„Pentruce Mă numeşti bun?“ i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.

¹⁹Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.“

²⁰El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.“

²¹Isus S’a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.“

²²Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.

²³Isus S’a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu ceice au avuţii!“

²⁴Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

²⁵Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!“

²⁶Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mîntuit?“

²⁷Isus S’a uitat ţintă la ei, şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu.“

²⁸Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.“

²⁹Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie,

³⁰şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică.

³¹Mulţi din cei dintîi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintîi.“

³²Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau turburaţi, şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăş la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile cari aveau să I se întîmple.

³³„Iată“, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mînile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osîndi la moarte, şi-L vor da în mînile Neamurilor,

³⁴cari îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.“

³⁵Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.“

³⁶El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“

³⁷„Dă-ne,“ I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.“

³⁸Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să-l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?“

³⁹„Putem,“ au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi;

⁴⁰dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s’o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită.“

⁴¹Cei zece, cînd au auzit lucrul acesta, au început să se mînie pe Iacov şi pe Ioan.

⁴²Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cîrmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpînire.

⁴³Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;

⁴⁴şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor.

⁴⁵Căci Fiul omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!“

⁴⁶Au ajuns la Ierihon. Şi pe cînd ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lîngă drum, şi cerea de milă.

⁴⁷El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!“

⁴⁸Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!“

⁴⁹Isus S’a oprit, şi a zis: „Chemaţi-l!“ Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.“

⁵⁰Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus.

⁵¹Isus a luat cuvîntul, şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?“ „Rabuni,“ I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.“

⁵²Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mîntuit.“ Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.