Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Marcu 12 Bible Online

Marcu 12 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Marcu 12

¹Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.

²La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei.

³Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.

⁴A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.

⁵A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît.

⁶Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimes şi pe el la ei. «Vor primi cu cinste pe fiul meu!» zicea el.

⁷Dar vierii aceia au zis între ei: «Iată moştenitorul; veniţi să-l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.»

⁸Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie.

⁹Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.

¹⁰Oare n’aţi citit locul acesta din Scriptură: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;

¹¹Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?“

¹²Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.

¹³Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.

¹⁴Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

¹⁵Să plătim sau să nu plătim?“ Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: „Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban {Greceşte: dinar} ca să-l văd.“

¹⁶I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ „Ale Cezarului“, I-au răspuns ei.

¹⁷Atunci Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ Şi se mirau foarte mult de El.

¹⁸Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:

¹⁹„Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: «Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.»

²⁰Erau dar şapte fraţi. Cel dintîi s’a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.

²¹Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.

²²Şi nici unul din cei şapte n’a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.

²³La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.“

²⁴Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

²⁵Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

²⁶În ce priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre «Rug», ce i-a spus Dumnezeu, cînd a zis: «Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?»

²⁷Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!“

²⁸Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: „Care este cea dintîi dintre toate poruncile?“

²⁹Isus i-a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: «Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;»

³⁰şi: «Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta»; iată porunca dintîi.

³¹Iar a doua este următoarea: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.“

³²Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,

³³şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît „toate jertfele.“

³⁴Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.“ Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

³⁵Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

³⁶Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.»

³⁷Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?“ Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

³⁸În învăţătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.

³⁹Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;

⁴⁰casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.“

⁴¹Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult.

⁴²A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan.

⁴³Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie;

⁴⁴căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“