Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Marcu 6 Bible Online

Marcu 6 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Marcu 6

¹Isus a plecat de acolo, şi S’a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

²Cînd a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, cînd Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mînile Lui?

³Nu este acesta tîmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici între noi?“ Şi găseau o pricină de poticnire în El.

⁴Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decît în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.“

⁵N’a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.

⁶Şi se mira de necredinţa lor.$Isus străbătea satele de primprejur şi învăţa pe norod.

⁷Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.

⁸Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n’aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu;

⁹să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine.

¹⁰Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo pînă veţi pleca din locul acela.

¹¹Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pămîntul Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea.“

¹²Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa.

¹³Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.

¹⁴Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.“

¹⁵Alţii ziceau: „Este Ilie.“ Iar alţii ziceau: „Este un prooroc ca unul din prooroci.“

¹⁶Dar Irod, cînd a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.“

¹⁷Căci Irod însuş trimesese să prindă pe Ioan, şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentrucă o luase de nevastă.

¹⁸Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!“

¹⁹Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea,

²⁰căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.

²¹Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii.

²²Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.“

²³Apoi a adăugat cu jurămînt: „Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.“

²⁴Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: „Ce să cer? Şi mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.“

²⁵Ea s’a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într’o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.“

²⁶Împăratul s’a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n’a vrut să zică nu.

²⁷A trimes îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s’a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

²⁸l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.

²⁹Ucenicii lui Ioan, cînd au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într’un mormînt.

³⁰Apostolii s’au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.

³¹Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într’un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.“ Căci erau mulţi cari veneau şi se duceau, şi ei n’aveau vreme nici să mănînce.

³²Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într’un loc pustiu, la o parte.

³³Oamenii i-au văzut plecînd, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.

³⁴Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s’a făcut milă de ei, pentrucă erau ca nişte oi cari n’aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.

³⁵Fiindcă ziua era pe sfîrşite, ucenicii s’au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfîrşite.

³⁶Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pîne, fiindcă n’au ce mînca.“

³⁷„Daţi-le voi să mănînce“, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pîni de două sute de lei, şi să le dăm să mănînce?“

³⁸Şi El i-a întrebat: „Cîte pîni aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.“ S’au dus de au văzut cîte pîni au, şi au răspuns: „Cinci, şi doi peşti.“

³⁹Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.

⁴⁰Şi au şezut jos în cete de cîte o sută şi de cîte cincizeci.

⁴¹El a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvîntarea. Apoi a frînt pînile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi.

⁴²Au mîncat toţi şi s’au săturat;

⁴³şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pîne şi cu ce mai rămăsese din peşti.

⁴⁴Cei ce mîncaseră pînile, erau cinci mii de bărbaţi.

⁴⁵Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.

⁴⁶Dupăce Şi-a luat rămas bun dela norod, S’a dus în munte, ca să Se roage.

⁴⁷Cînd s’a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.

⁴⁸A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vîslirea, căci vîntul le era împotrivă. Şi într’a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblînd pe mare, şi voia să treacă pe lîngă ei.

⁴⁹Cînd L-au văzut ei umblînd pe mare, li s’a părut că este o nălucă, şi au ţipat;

⁵⁰pentrucă toţi L-au văzut, şi s’au spăimîntat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!“

⁵¹Apoi S’a suit la ei în corabie, şi a stat vîntul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,

⁵²căci nu înţeleseseră minunea cu pînile, fiindcă le era inima împietrită.

⁵³După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal.

⁵⁴Cînd au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,

⁵⁵au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.

⁵⁶Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.