Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Deuteronomul 1 Bible Online

Deuteronomul 1 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Deuteronomul 1

¹Iată cuvintele pe cari le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustie, într’o cîmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.

²(Dela Horeb pînă la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).

³În al patruzecilea an, în luna unsprezecea, în ziua întîi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.

⁴Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.

⁵Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta şi a zis:

⁶Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicînd: „Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta.

⁷Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă la muntele Amoriţilor şi în toate împrejurimile: în cîmpie, pe munte, în vale, în partea de miază-zi, pe ţărmul mării, în ţara Cananiţilor şi în Liban, pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat.

⁸Vedeţi, v’am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpînire ţara pe care domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.“

⁹În vremea aceea, v’am spus: „Eu nu vă pot purta singur.

¹⁰Domnul, Dumnezeul vostru, v’a înmulţit, şi azi sînteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.

¹¹Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atît, şi să vă binecuvinteze, după cum a făgăduit!

¹²Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre?

¹³Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi-i voi pune în fruntea voastră.“

¹⁴Voi mi-aţi răspuns, şi aţi zis: „Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.“

¹⁵Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.

¹⁶Am dat, în acelaş timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.

¹⁷Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi cînd veţi găsi o pricină prea grea, s’o aduceţi înaintea mea, ca s’o aud.“

¹⁸Aşa v’am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.

¹⁹Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut-o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.

²⁰Şi eu v’am zis: „Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru.

²¹Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpînire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimînta.“

²²Voi v’aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: „Să trimetem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în cari vom ajunge.“

²³Părerea aceasta mi s’a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, cîte un om de fiecare seminţie.

²⁴Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns pînă la valea Eşcol, şi au iscodit ţara.

²⁵Au luat în mîni din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.“

²⁶Dar voi n’aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v’aţi răsvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.

²⁷Aţi cîrtit în corturile voastre, şi aţi zis: „Pentrucă ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mînile Amoriţilor şi să ne nimicească.

²⁸Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicînd: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decît noi; cetăţile sînt mari şi întărite pînă la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.“

²⁹Eu v’am zis: „Nu vă spăimîntaţi, şi nu vă fie frică de ei.

³⁰Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.

³¹Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut pînă la sosirea voastră în locul acesta.“

³²Cu toate acestea, voi n’aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,

³³care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într’un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuiaţi să mergeţi, şi ziua într’un nor.

³⁴Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S’a mîniat, şi a jurat, zicînd:

³⁵„Niciunul din bărbaţii cari fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,

³⁶afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentrucă a urmat în totul calea Domnului.“

³⁷Domnul S’a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.

³⁸Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpînirea ţării aceleia.

³⁹Şi pruncii voştri, despre cari aţi zis: „Vor fi de jaf!“ şi fiii voştri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpîni.

⁴⁰Dar voi, întoarceţi-vă înapoi, şi plecaţi în pustie, în spre marea Roşie.“

⁴¹Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: „Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.“ Şi v’aţi încins fiecare armele, şi v’aţi încumetat să vă suiţi pe munte.

⁴²Domnul mi-a zis: „Spune-le: «Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sînt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.“

⁴³Eu v’am spus, dar n’aţi ascultat; ci v’aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v’aţi suit semeţi pe munte.

⁴⁴Atunci Amoriţii, cari locuiesc pe muntele acesta, v’au ieşit înainte, şi v’au urmărit ca albinele; v’au bătut din Seir, pînă la Horma.

⁴⁵La întoarcerea voastră, aţi plîns înaintea Domnului; dar Domnul nu v’a ascultat glasul, şi n’a luat aminte la voi.

⁴⁶Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.