Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Ioan 6 Bible Online

Ioan 6 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Ioan 6

¹După aceea, Isus S’a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.

²O mare gloată mergea după El, pentrucă vedea semnele pe cari le făcea cu cei bolnavi.

³Isus S’a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi.

⁴Paştele, praznicul Iudeilor, erau aproape.

⁵Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pîni ca să mănînce oamenii aceştia?“

⁶Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentrucă ştia ce are de gînd să facă.

⁷Filip i-a răspuns: „Pînile, pe cari le-am putea cumpăra cu două sute de lei {Greceşte: dinari}, n’ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.“

⁸Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:

⁹„Este aici un băieţel, care are cinci pîni de orz şi doi peşti; dar ce sînt acestea la atîţia?“

¹⁰Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.“ În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.

¹¹Isus a luat pînile, a mulţămit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celorce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cît au voit.

¹²Dupăce s’au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strîngeţi fărămiturile cari au rămas, ca să nu se piardă nimic.“

¹³Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărămiturile cari rămăseseră din cele cinci pîni de orz, după ce mîncaseră toţi.

¹⁴Oamenii aceia, cînd au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.“

¹⁵Isus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S’a dus iarăş la munte, numai El singur.

¹⁶Cînd s’a înserat, ucenicii Lui s’au coborît la marginea mării.

¹⁷S’au suit într’o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.

¹⁸Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată.

¹⁹După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s’au înfricoşat.

²⁰Dar Isus le-a zis: „Eu sînt, nu vă temeţi!“

²¹Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

²²Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decît o corabie, şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.

²³A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mîncaseră ei pînea, dupăce Domnul mulţămise lui Dumnezeu.

²⁴Cînd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s’au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s’au dus la Capernaum să caute pe Isus.

²⁵Cînd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, cînd ai venit aici?“

²⁶Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mîncat din pînile acelea, şi v’aţi săturat.

²⁷Lucraţi nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa vecinică, şi pe care v’o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuş Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.“

²⁸Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?“

²⁹Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimes El.“

³⁰„Ce semn faci Tu, deci“, I-au zis ei, „ca să-l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?

³¹Părinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: «Le-a dat să mănînce pîne din cer.“

³²Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v’a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer;

³³căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa“.

³⁴„Doamne“, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pîne.“

³⁵Isus le-a zis: „Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

³⁶Dar v’am spus că M’aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.

³⁷Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:

³⁸căci M’am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimes.

³⁹Şi voia Celuice M’a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.

⁴⁰Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.“

⁴¹Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese: „Eu sînt pînea care s’a pogorît din cer.“

⁴²Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: «Eu M’am pogorît din cer?“

⁴³Isus le-a răspuns: „Nu cîrtiţi între voi.

⁴⁴Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M’a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

⁴⁵În prooroci este scris: «Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.» Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.

⁴⁶Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.

⁴⁷Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa vecinică.

⁴⁸Eu sînt Pînea vieţii.

⁴⁹Părinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit.

⁵⁰Pînea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară.

⁵¹Eu sînt Pînea vie, care s’a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.“

⁵²La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mîncăm?“

⁵³Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n’aveţi viaţa în voi înşivă.

⁵⁴Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

⁵⁵Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură.

⁵⁶Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el.

⁵⁷După cum Tatăl, care este viu, M’a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

⁵⁸Astfel este pînea, care s’a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat-o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.“

⁵⁹Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, cînd învăţa pe oameni în Capernaum.

⁶⁰Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s’o sufere?“

⁶¹Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?

⁶²Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? …

⁶³Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă.

⁶⁴Dar sînt unii din voi cari nu cred.“ Căci Isus ştia dela început cine erau ceice nu cred, şi cine era celce avea să-L vîndă.

⁶⁵Şi a adăogat: „Tocmai de aceea v’am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.“

⁶⁶Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s’au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.

⁶⁷Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?“

⁶⁸„Doamne“, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii vecinice.

⁶⁹Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.“

⁷⁰Isus le-a răspuns: „Nu v’am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac.“

⁷¹Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vîndă: el, unul din cei doisprezece.