Read Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 Faptele apostolilor 4 Bible Online

Faptele apostolilor 4 - Versiunea_Dumitru_Cornilescu_1924 bible

Faptele apostolilor 4

¹Pe cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,

²foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.

³Au pus mînile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.

⁴Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s’a ridicat aproape la cinci mii.

⁵A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s’au adunat împreună la Ierusalim,

⁶cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

⁷Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?“

⁸Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!

⁹Fiindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat,

¹⁰s’o ştiţi toţi, şi s’o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

¹¹El este «piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.»

¹²În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.“

¹³Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s’au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

¹⁴Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

¹⁵Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s’au sfătuit între ei,

¹⁶şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s’a făcut o minune vădită, pe care n’o putem tăgădui.

¹⁷Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.“

¹⁸Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

¹⁹Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;

²⁰căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.“

²¹I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.

²²Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

²³După ce li s’a dat drumul, ei s’au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.

²⁴Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!

²⁵Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: «Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?

²⁶Împăraţii pămîntului s’au răsculat, şi domnitorii s’au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.»

²⁷În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,

²⁸ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.

²⁹Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,

³⁰şi întinde-ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.“

³¹După ce s’au rugat ei, s’a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s’au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

³²Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte.

³³Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

³⁴Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,

³⁵şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

³⁶Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,

³⁷a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.